Heliportul SMURD MH 1 reprezintă un punct de legătură între viață și moarte, oferind un acces rapid și eficient la salvarea celor care au nevoie de ajutor imediat.
Potrivit reprezentanților Spitalului Județean de Urgență din Drobeta-Turnu Severin, în ultimele două luni, au fost efectuate peste 12 zboruri aeriene de urgență și astfel, pacienți cu afecțiuni grave, au putut să ajungă într-un timp record, la secțiile de specialitate ale altor spitale din țară.

,,Ultima misiune a fost necesară în data de 22.10, atunci când o pacientă a fost transportată de urgență, pe calea aerului, de pe heliportul SMURD MH 1, către o unitate medicală specializată din Timișoara.” A declarat Elena Bololoi, director îngrijiri medicale, Spitalul Județean de Urgență DTS.

În luna octombrie, au fost efectuate 4 transferuri aeriene vitale, iar în luna septembrie, alte 8 zboruri. Aceste transferuri rapide sunt vitale, asigurând pacienților accesul imediat la expertiza de nivel înalt de care depinde recuperarea lor.
“Întreaga echipă, de la sol și din aer, lucrează neîntrerupt pentru a face posibil acest lucru. Transferurile executate pe timp de noapte subliniază dedicarea continuă a echipajelor noastre. Fiecare misiune, indiferent de oră, are același scop: de a asigura accesul rapid la îngrijirile de specialitate de care depinde viața” , a transmis Elena Bololoi.

Heliportul este esențial pentru a asigura că aceste manevre salvatoare au o continuare imediată, la cel mai înalt nivel. Această investiție făcută de Consiliul Județean Mehedinți, aduce o contribuție importantă la un sistem de sănătate performant, de care județul Mehedinți și toți locuitorii județului au nevoie.












