Un nou weekend plin de emoții și satisfacții pentru tinerii pasionați de șah din Drobeta-Turnu Severin! Membrii Clubului Sportiv „Educație prin Șah” au participat la Trofeul Vâlcea – Ediția a V-a, Șah Clasic, competiție de anvergură ce a reunit zeci de sportivi din întreaga țară.
Cei 16 jucători care au reprezentat clubul mehedințean au demonstrat că perseverența, disciplina și pasiunea pentru șahduc la performanță. Rezultatele obținute au confirmat munca intensă depusă la antrenamente, tinerii reușind să aducă acasă nu mai puțin de 9 medalii.
Rezultate remarcabile:
Turneul A:
Otiliu Berechet – Locul 1, S 60
Vidan Elena – Locul 2, F
Iorga Elizabeth – Locul 3, U12
Chiazna Radu-Ștefan – Locul 3, U14
Popescu Erick – Locul 2, U14
Haimana Teodor Nicolas – Locul 1, U10
Turneul B:
Boboc Alexandra – Locul 1, F
Popescu Alexandru – Locul 2, U10
Popescu Adrian – Locul 2, U10
„Fiecare partidă a fost o lecție de ambiție și concentrare. Copiii noștri au demonstrat maturitate în joc și o dorință reală de a progresa”, au transmis reprezentanții clubului.
Competiția a fost o dovadă clară că în spatele fiecărei medalii se află ore întregi de studiu, răbdare și pasiune. Micii șahiști mehedințeni au făcut cinste comunității locale și au adus încă o dată șahul în prim-plan, ca instrument de educație, disciplină și dezvoltare personală.














