Caz cutremurător în județul Gorj, unde procurorii DIICOT investighează un posibil trafic de minori cu implicarea directă a părinților unui bebeluș. Trei persoane sunt acum cercetate pentru infracțiuni extrem de grave, după ce ar fi pus la cale vânzarea propriului copil în schimbul unei sume de bani.
Potrivit anchetei derulate de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj, faptele s-au petrecut în vara anului 2024 și au culminat în luna august 2025.
Anchetatorii spun că un tânăr de 21 de ani și concubina sa, în vârstă de 18 ani, ar fi avut o relație de aproximativ trei ani. În această perioadă, bărbatul ar fi constrâns-o pe tânără să practice prostituția, iar mai târziu ar fi determinat-o să își cedeze fiul nou-născut, de doar trei săptămâni, unui bărbat de 47 de ani, contra sumei de 7.000 de euro.
Pentru a acoperi tranzacția ilegală, femeia ar fi declarat în fals, la oficiul stării civile, că bărbatul de 47 de ani este tatăl copilului, informație consemnată și în certificatul de naștere al minorului. Cu banii obținuți, cei doi tineri ar fi cumpărat un autoturism.
Ancheta a mai arătat că bărbatul de 47 de ani s-ar fi deplasat ulterior la o societate notarială din Cluj, unde ar fi declarat, tot în fals, că este tatăl biologic al copilului și ar fi fost împuternicit de mama naturală să întocmească actele pentru pașaport. Pe baza acestor documente falsificate, a fost emis un pașaport simplu pentru minor.
În timpul perchezițiilor efectuate la locuința acestuia, polițiștii au descoperit copilul, care a fost imediat preluat de reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj, în regim de urgență. Totodată, anchetatorii au ridicat documente, dispozitive electronice și alte probe relevante.
La data de 30 octombrie 2025, procurorii DIICOT – Gorj au dispus reținerea bărbatului de 47 de ani, iar pentru cei doi concubini a fost formulată propunere de arestare preventivă în lipsă.
Operațiunea a fost desfășurată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, al IPJ Gorj și al jandarmilor din Gorj și Cluj-Napoca.
sursa- jurnalul olteniei
Foto: Profimedia












