Niciun comentariu

Muncitorul prins sub un mal de pământ la Orșova, salvat de pompieri

Momente de tensiune, astăzi, la Orșova, după ce un muncitor a fost surprins sub un mal de pământ în timpul unor lucrări. Intervenția pompierilor din cadrul Secției de Pompieri Orșova a făcut posibilă salvarea acestuia, bărbatul fiind scos în siguranță, conștient și cooperant.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Drobeta” al județului Mehedinți, la fața locului au fost mobilizate mai multe forțe:

4 ofițeri, 17 subofițeri, o autospecială de stingere, un autocamion de intervenție, un container multirisc și un echipaj SMURD.

Echipajele au ajuns rapid la locul incidentului, unde au constatat că persoana era prinsă sub pământ până la nivelul umerilor, însă era conștientă. Pompierii au acționat pentru asigurarea malurilor de pământ, prevenind riscul unei noi surpări, și au reușit să extragă muncitorul în siguranță.

După scoaterea acestuia, bărbatul a fost evaluat de echipajul medical și transportat la UPU Drobeta Turnu Severin.

Autoritățile urmează să stabilească, în colaborare cu organele competente, împrejurările în care s-a produs incidentul.

Tags: Accident de muncă, interventie, isu mehedinti, muncitor salvat, orsova, pompieri, salvare, smurd

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!