Niciun comentariu

AGRESORUL DE LA LICEUL „TRAIAN LALESCU” ORȘOVA ESTE FIUL UNUI CONSILIER LOCAL PNL

Bătaia dintre cei doi adolescenți  de la Liceul Teoretic „Traian Lalescu” din Orșova a pus autoritățile pe jar. Un elev de clasa a IX a a ajuns la spital, cu răni și traume,  după ce a fost bătut cu cruzime de un coleg de aceeași vârstă. În filmarea făcută cu telefonul de elevi și postată online, în care sunt imagini cu impact emoțional, ce nu pot fi difuzate, se vede clar că băiatul nu se mai putea ține pe picioare, plin de sânge, aproape inconștient.

Captură video- victima în stare de inconștiență

Agresorul, pe numele căruia poliția a deschis un dosar penal, se pare că este fiul consilierului local PNL din Orșova, Valentin Oprișor. Conflictul ar fi izbucnit de la niște discuții contradictorii între copii, din cauza unor fete.

sursa foto facebook: Oprișor Valentin

Simțindu-se probabil protejat și favorizat, prin prisma funcției și influenței exercitată de tată, agresorul s-a comportat ca și cum ar fi fost pe maidan. L-a lovit cu bestialitate pe colegul său, lăsându-l plin de sânge pe holurile școlii. Câțiva colegi au încercat să îl ajute, așa cum ne arată și imaginile.

Autoritățile au fost alertate de către medicul unității de învățământ. La fața locului, s-au deplasat polițiștii, pentru a face cercetări.

” Minorul a fost, la un moment dat, în stare de inconștiență, plin de sânge. I-am acordat primul ajutor și am sunat la 112″, a declarat medicul școlii,  Andreea Mihai.

A fost anunțat și tatăl copilul bătut, care a ajuns la spital. Acesta îl crește singur pe adolescent.

Copilul a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin cu traumatisme și în stare de șoc. I-au fost acordate îngrijiri medicale de urgență”, declară Elena  Bololoi, director îngrijiri medicale Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin.

Poliția a întocmit dosar penal pentru lovire și alte violențe. Tânărul agresor, fiu de consilier, cunoscut ca având antecedente de violență, s-a ales cu dosar penal pentru agresiune.

Pe fir au intrat și reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți.

Reprezentanții ISJ Mehedinți au deschis o anchetă, iar școala va trebui să ia măsuri în acestă caz”, a declarat Nelia Copilu, purtător de cuvânt ISJ Mehedinți.

Și DGASPC Mehedinți s-a autosesizat în acest caz, pe baza imaginilor și informațiilor apărute în presă și mediul online și a trimis o echipă la fața locului.

,,Din păcate asistăm la un fenomen tot mai des întâlnit printre tineri, iar noi ca instituţie care promovează drepturile copiilor trebuie să acţionăm ca atare şi să intervenim în acest tip de situaţii, efectele fiind crunte, începând de la de abandon şcolar, rezultate şcolare scăzute, o retragere din grupul social şi până la anxietate, acţiuni pe care noi suntem obligaţi să le stopăm. Am trimis o echipă de specialişti în teren şi am demarat o anchetă proprie pentru a constata cu exactitate ce anume s-a întâmplat între cei doi adolescenţi, urmând să luăm măsurile care se impun şi pe care le vom face publice ulterior. Misiunea noastră este să protejăm copii, să intervenim în astfel de situaţii şi îi încurajez atât pe părinţi, cât şi pe profesori să apeleze cu încredere la noi când apar astfel de evenimente neplăcute,, a  declarat directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi, Valentin Popescu.

Valentin Popescu- director DGASPC Mehedinți

Depășit de situație, total nepregătit pentru funcția deținută, directorul Liceului Teoretic „Traian Lalescu” s-a arătat surprins de prezența jurnaliștilor, atunci când a fost luat la întrebări. Protejat de tatăl copilului agresor, coleg politic și administrativ cu acesta, amândoi susținuți de PNL Mehedinți, acestuia i-a fost cam greu să dea piept cu realitatea și să povestească ce s-a întâmplat. Din informațiile care circulă printre elevi, directorul dorit mușamalizarea a ceea ce s-a întâmplat, amenințând-i pe elevi cu exmatricularea și confiscarea telefoanelor dacă imaginile apar în mediul online. Faptul că băiatul agresat a picat în stare de inconștiență, după bătaia cruntă, nu le-a dat de ales. Medicul școlii a alertat poliția și ambulanța.

” Au fost chemați părinții celor doi copii implicați în incident, se fac cercetări interne și o să-i fie scăzută nota la purtare elevului vinovat de agresiune„, a declarat directorul școlii, Dorin Ghiță Oprescu.

Depășit de situație, căci la Liceul din Orșova se pare că în ultimul timp astfel de cazuri sunt destul de dese, directorul ridică din umeri neputincios. Mai ales când este vorba de copilul unui bun prieten, care a călcat pe bec. Căci dacă se mușamaliza totul, era toată lumea mulțumită, mai puțin cei vătămați.

Cu toate că unitatea de învățământ este dotată cu camere de supraveghere și personal de pază, haosul pare că s-a instalat în această școală, din spusele copiilor.

Acum, toate organele de anchetă își îndreaptă atenția către Liceul Teoretic ” Traian Lalescu” , implicit către conducerea acestuia.

Tags: bataie Traian Lalescu, consilier local Orsova, orsova

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed