Iarna își face simțită prezența la altitudini mari. În zonele montane au apărut primele precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, pe fondul temperaturilor scăzute.
Angajații DRDP Craiova monitorizează permanent starea carosabilului și au intervenit cu utilaje specifice, pentru a menține siguranța traficului pe drumurile afectate.
Autoritățile îi avertizează pe șoferii care circulă pe DN 67C (Transalpina) și DN 7A să își echipeze autoturismele corespunzător pentru condiții de iarnă, pentru a evita accidentele sau blocajele în trafic.
Totodată, se reamintește că pe sectorul de drum montan Rânca – Obârșia Lotrului, circulația este permisă doar în intervalul orar 09:00 – 21:00. În funcție de evoluția vremii, accesul pe Transalpina ar putea fi restricționat complet pentru anumite perioade.
Sursă imagini: DRDP Craiova / Facebook