Femeia, proprietara apartamentului, a fost evacuată din imobil de maiorul Ionuț Giumancă, pompier aflat în timpul liber, care a ajuns primul la locul incendiului. Acesta s-a asigurat că pensionara se află în siguranță până la sosirea echipajelor de intervenție.
Ulterior, forțele ISU Drobeta-Turnu Severin au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, care se manifesta cu flacără deschisă și degajări puternice de fum.
“Cu puțin timp în urmă, trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin au fost solicitate să intervină cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un apartament, situat pe strada Grigore Florescu din municipiul Drobeta-Turnu Severin.
Primul care a ajuns la fața locului a fost colegul nostru, maior Giumancă Ionuț, aflat în timpul liber, care a evaluat rapid situația și a evacuat proprietara apartamentului, asigurându-se că aceasta este în siguranță până la sosirea echipajelor.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări de fum în interiorul locuinței, existând pericolul de propagare la apartamentele învecinate. Pompierii au acționat prompt pentru localizarea și lichidarea flăcărilor, reușind să limiteze extinderea incendiului.
A fost afectată o cameră de locuit și mobilierul din interior, cauza probabilă de izbucnire a incendiului fiind scurtcircuit electric.” Transmite ISU Mehedinți.