Un incendiu a izbucnit, duminică, la parterul blocului H2, de pe strada Grigore Florescu din Drobeta-Turnu Severin.
Din primele informații, cauza probabilă a fost o priză defectă, care a generat degajări de fum în apartamentul unei femei.
Pompierii din cadrul Detașamentului Drobeta- Turnu Severin au intervenit rapid, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD și au localizat incendiul înainte ca acesta să se extindă.
Proprietara apartamentului, o femeie pensionară, nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.