Duminică, 17 august, plutonierul adjutant Ion Bălănescu, fiind în timpul liber, se afla în piața agroalimentară din Baia de Aramă, într-o zonă aglomerată, când a observat pe trecerea de pietoni un portmoneu căzut.
Fără să stea pe gânduri, l-a ridicat și a verificat dacă există documente care să indice proprietarul. În interior se aflau aproximativ 1000 de lei și mai multe carduri bancare. Cu ajutorul numelui înscris pe acestea, jandarmul a reușit să identifice persoana păgubită, căreia i-a restituit bunul pierdut.
Proprietarul, vizibil emoționat, i-a mulțumit pentru gestul deosebit și pentru corectitudinea de care a dat dovadă.
„Suntem în slujba cetățeanului, zi de zi, iar astfel de fapte reflectă valorile pe care le promovăm: integritate, respect și sprijin pentru comunitate, indiferent dacă suntem în timpul serviciului sau în afara acestuia.” Transmite Jandarmeria Mehedinți.