Niciun comentariu

915 mehedințeni și-au găsit un loc de muncă prin AJOFM în primele șapte luni ale anului

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Mehedinți a anunțat că, în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2025, un număr de 915 persoane au reușit să se încadreze pe piața muncii cu sprijinul instituției, dintre care 379 sunt femei.

Cei mai mulți beneficiari sunt persoane cu vârsta de peste 45 de ani – 498, urmați de categoria 35-45 de ani (159), 30-35 de ani (68) și tineri sub 30 de ani (190).

Din totalul persoanelor angajate, 492 provin din mediul urban, iar 423 din mediul rural. În funcție de nivelul de educație, majoritatea au studii liceale (416), urmate de cei cu studii gimnaziale (203), profesionale (145), superioare (86), postliceale (35) și primare (30).

Un aspect important este că 255 de persoane încadrate fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile, potrivit activității de profilare realizate de AJOFM.

În paralel, în aceeași perioadă, 4.370 de persoane s-au înregistrat în baza de date a agenției ca fiind în căutarea unui loc de muncă, beneficiind de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de legislația în vigoare.

Reprezentanții AJOFM Mehedinți reamintesc că instituția oferă sprijin constant celor aflați în căutarea unui loc de muncă, atât prin consiliere și mediere pe piața muncii, cât și prin măsuri de stimulare și programe de formare profesională.

Mai multe informații despre activitatea agenției pot fi consultate pe site-ul oficial: www.anofm.ro – AJOFM Mehedinți.

Tags: ajofm mehedinti, angajari, locuri de munca, piața muncii, restartnews, somaj

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!