Drobeta-Turnu Severin intră pe harta orașelor din România care beneficiază de programul național „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”, finanțat de Lidl România și coordonat local de Fundația Comunitară Banatul Montan.
Două inițiative locale vor primi finanțări nerambursabile în valoare totală de 245.000 lei, pentru a implementa proiecte educaționale interactive până în noiembrie 2025.
Primul proiect câștigător, „STEM4Eco”, este derulat de Asociația ModOfLife și presupune crearea unui laborator mobil interactiv care va ajunge în școlile din Severin, cu accent pe cartierele marginalizate Gura Văii, Schela Cladovei și Banovița. Copiii vor învăța despre protecția mediului, energie regenerabilă, calitatea aerului și a apei, prin experimente practice.
Laboratorul va fi prezent în opt instituții de învățământ și va organiza patru evenimente stradale dedicate copiilor și părinților.
Cel de-al doilea proiect, „Lumea Viitorului”, este implementat de Asociația Ready for Life și se adresează a peste 500 de elevi, care vor participa la ateliere gratuite de imprimare 3D, robotică și experimente științifice.
Proiectul include realizarea unui mini-cartier severinean în format 3D, animat de roboți și activat prin experimente, având scopul de a stimula creativitatea, gândirea critică și abilitățile tehnologice ale copiilor.
„Implementăm Fondul pentru un viitor mai bun în comunități la Drobeta-Turnu Severin pentru prima oară, de această dată cu focus pe soluții locale pentru educație. Fondul își propune să susțină proiectele care oferă oportunități de învățare dincolo de metodele tradiționale, într-un mod interactiv și aplicat. Suntem bucuroși să fim alături de comunitatea din Drobeta-Turnu Severin.”, a declarat Alina Avram, manager granturi – Fundația Comunitară Banatul Montan.
Programul „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” se desfășoară în această ediție în cinci orașe din țară: Bârlad, Drobeta-Turnu Severin, Galați, Târgu Jiu și Vaslui și este parte dintr-o inițiativă națională care, în primele cinci ediții, a finanțat peste 150 de proiecte cu impact pe termen lung.