Niciun comentariu

Șoferul și pasagera care au murit în accidentul de pe Clisura Dunării erau din Severin. Bărbatul de 76 de ani ar fi putut suferi un infarct înainte de impact

Potrivit polițiștilor, în jurul orei 18:00, un bărbat de 76 de ani, din Drobeta-Turnu Severin, în timp ce conducea un autoturism pe DN 57, pe direcția Șvinița–Orșova, ar fi pierdut controlul volanului și a lovit parapetul metalic de pe partea dreaptă a drumului.

Impactul a proiectat mașina în parapetul din partea stângă, unde a intrat în coliziune cu o autospecială a Poliției de Frontieră, parcată în afara carosabilului.

În urma coliziunii, șoferul și o femeie de 66 de ani, pasageră în autoturism, ambii din Drobeta-Turnu Severin, au murit pe loc. Medicii iau în calcul ipoteza ca bărbatul să fi suferit un infarct la volan, ceea ce ar fi dus la pierderea controlului asupra direcției de mers.

Cei doi polițiști de frontieră aflați în autospecială au fost răniți, unul dintre ei având nevoie de intervenția elicopterului SMURD pentru a fi transportat la spital.

Șoferul autospecialei a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Tags: accident rutier, clisura dunarii, DN 57, drobeta-turnu severin, dubova, elicopter smurd, ipj mehedinți, Poliția de frontiera, restartnews, smurd, svinita, ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!