Connect with us

Restart News

VREMEA REA A PRODUS PAGUBE ÎN DROBETA-TURNU SEVERIN

Vremea rea face pagube în Drobeta-Turnu Severin! În această dimineață, două echipaje de pompieri au intervenit, în municipiu, pentru înlăturarea unor elemente de construcție. Prima intervenție a echipajelor operative a fost pentru îndepărtarea unor țigle desprinse de pe acoperișul unui bloc, situat pe bulevardul Carol I, care prezentau un pericol pentru cetățeni. Cea de-a doua intervenție a pompierilor militari a constat în degajarea unui autoturism, peste care a căzut o bucată de tablă, desprinsă de pe acoperișul unei case, pe strada Calomfirescu.

Reamintim cetățenilor că, până în această seară la ora 23:00, județul Mehedinți se află sub atenționare meteorologică Cod Galben de intensificări ale vântului, cu viteze de 50-65 km/h și, izolat, peste 70 – 75 km/h. Pentru a preveni situațiile de urgență pe timpul manifestării vântului puternic,  recomandăm cetățenilor să manifeste prudență atunci când se află pe stradă și să evite deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți.Totodată, aceștia trebuie să evite trecerea prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt.Parcarea autoturismelor se va face la distanță față de copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate.” Transmite ISU Mehedinți 

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Continuă să citeşti
Adaugă Comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © 2022 restartnews.ro .

Noi și partenerii noștri (rețelele de socializare și furnizorii noștri de servicii analitice) prelucrăm date pentru a permite website-ului să funcționeze