Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mehedinți anunță că angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 416 locuri de muncă vacante în mai multe țări europene. Oferta este variată, adresându-se atât muncitorilor calificați, cât și celor necalificați, în domenii precum producție, transport, agricultură, sănătate sau IT.
Țările cu cele mai multe oferte:
-
Suedia – 130 locuri: operator proces, mecanic, electrician, operator macara, tehnician laborator etc.
-
Germania – 90 locuri: isolator, educatori, muncitori în podgorie, sudori, electricieni, operatori stivuitor.
-
Italia – 65 locuri: șoferi autobuz, animatori pentru centre de vacanță.
-
Norvegia – 51 locuri: muncitori în piscicultură, îngrijitori de animale.
-
Finlanda – 48 locuri: muncitori în producția de elemente prefabricate din beton.
Alte țări precum Spania, Austria, Malta, Olanda, Danemarca, Slovenia și Franța oferă locuri de muncă în domenii precum construcții, agricultură, sănătate, educație sau IT.
Persoanele interesate pot consulta ofertele pe site-ul oficial: www.anofm.ro/EURES
De asemenea, cei interesați se pot adresa direct agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă din județul de domiciliu sau reședință.
Această inițiativă vine în sprijinul celor care doresc să își găsească un loc de muncă în afara granițelor țării, în condiții legale și sigure, cu sprijinul rețelei EURES.
1 comentariu. Leave new
Am 58vani am lucrat Belgia Olanda Franța ca sudor electrod autogen plasma mar interesa un loc de sudor