Un tânăr în vârstă de 21 de ani din comuna Devesel, județul Mehedinți, s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice și a provocat un accident rutier în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Incidentul a avut loc pe 27 iulie, în jurul orei 04:00 dimineața, iar polițiștii Secției Rurale Șimian au fost sesizați printr-un apel la 112 de către o femeie din localitate. Ajunși la fața locului, oamenii legii au constatat că tânărul șofer a pierdut controlul direcției și a lovit un autoturism parcat regulamentar pe marginea drumului.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice.
Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, însă tânărul este acum cercetat penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor.














