Un pas important pentru dezvoltarea turismului sustenabil și a infrastructurii verzi a fost făcut astăzi, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Mehedinți, când au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru realizarea primului obiectiv al traseului cicloturistic EuroVelo 6, pe teritoriul județului Mehedinți.
Președintele Consiliului Județean, Aladin Georgescu, a anunțat:
“Conform documentației realizate, traseul terestru, în județul Mehedinți va avea 130 km, se vor realiza 6 pasarele pentru cicliști și 7 zone de odihnă.
În Mehedinți, traseul urmărește linia Dunării de la Svinița până la Salcia.
Implementarea proiectului are o importanță turistică deosebită, contribuie la creșterea coeziunii sociale, economice și teritoriale și duce la crearea de noi locuri de muncă, în special în mediul rural. În plus, realizarea unui astfel de traseu contribuie la creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene pentru infrastructura verde și mobilitatea sustenabilă, stimulează lanțurile economice locale și regionale, creează premise pentru investiții în turism, HoReCa și comerț local și dezvoltarea de mici afaceri, centre de închiriere, ateliere de reparații, etc.
Întreg traseul străbate următoarele localități:
Județul Mehedinți: municipiile Drobeta-Turnu Severin și Orșova, comunele Salcia, Vrata, Gârla Mare, Pristol, Gruia, Gogoșu, Burila Mare, Devesel, Hinova, Șimian, Eșelnița, Dubova și Șvinița.
Aproape 90 km ai traseului din Mehedinți sunt de-a lungul Dunării.
EuroVelo 6 este o rețea de rute de ciclism ce traversează țări europene, incluzând Franța, Germania, Austria, Ungaria, Serbia, Croația, Bulgaria și România. Este importantă pentru că promovează turismul activ, dezvoltarea durabilă și conectivitatea între comunități, contribuind la sănătatea și bunăstarea oamenilor. De asemenea, EuroVelo 6 are impact pozitiv asupra mediului, încurajând utilizarea bicicletei în locul transportului cu emisii mari de carbon.
În regiunea noastră, vor amenaja 356 kilometri din ruta EuroVelo 6, din care, mai mult de jumătate, 218 kilometri, vor fi pe raza județului Mehedinți, restul, în județele Dolj și Olt.” A declarat Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți.