Poliția Română, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne și al Corpului Național al Polițiștilor, lansează un concurs național de fotografie adresat elevilor de gimnaziu. Evenimentul se desfășoară în perioada aprilie – mai 2025, în cadrul Campaniei „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”, o inițiativă menită să atragă atenția asupra siguranței în școli și prevenirii comportamentelor violente în mediul educațional.
„Concursul național de fotografie având ca temă ,,Școală în siguranță” va avea loc în perioada aprilie – mai 2025 și se adresează elevilor de gimnaziu.
Scopul concursului este de a încuraja creativitatea și originalitatea, de a stimula și dezvolta gândirea critică, de a cultiva și dezvolta comunicarea prin artă, spiritul de competiție și fair-play, cât și de a-i provoca pe elevi să surprindă într-un mod artistic, unic și nonviolent siguranța din școala lor.
Participarea la concurs este condiționată de transmiterea fotografiei realizate însoțită de formularul de înscriere completat de profesorul coordonator și de acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal.” Precizează IPJ Mehedinți.
Fiecare participant poate trimite o singură fotografie, iar un profesor nu poate coordona mai mult de trei elevi.
Fotografia realizată de elevi trebuie să fie cât mai expresivă și să transmită într-un mod creativ și nonviolent importanța asigurării unui climat pozitiv în unitățile de învățământ.
Concursul presupune o singură probă ce constă în realizarea fotografiei, iar pentru stabilirea câștigătorilor se va organiza o singură etapă de jurizare.
Din comisia de jurizare vor face parte reprezentanți ai structurilor partenere, reprezentanți ai asociațiilor/fundațiilor partenere, dar și specialiști în arta fotografică.
În ordinea descrescătoare a punctajelor obținute, vor fi acordate 3 premii, aferente primelor trei poziții.
„Având în vedere cele prezentate, atașăm alăturat Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului și avem onoarea de a vă propune implementarea și desfășurarea Concursului național de fotografie ,,Școală în siguranță.”.
Descarcă regulament:
chrome-extension://efaidnbmnnnibpcajpcglclefindmkaj/https://sigurantascolara.ro/wp-content/uploads/2025/04/Regulament-concurs-fotografie-Scoala-in-siguranta-spre-final.pdf
Link-ul pentru înscriere:
https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfn0_VVgOflFcxhMGK3yIYzqwXmpGloq1oJwrrbxg3BFawvoQ/viewform,
Link-ul informații :
https://sigurantascolara.ro/concursul-national-de-fotografie-avand-ca-tema-scoala-in-siguranta-adresat-elevilor-de-gimnaziu/, ” Se mai arată în comunicatul IPJ Mehedinți.











