Niciun comentariu

Olimpiada Națională de Limbi Slave Materne, găzduită la Drobeta-Turnu Severin

Drobeta Turnu Severin este, în aceste zile, gazda Olimpiadei Naționale de Limbi Slave Materne – cehă, sârbă și slovacă. Evenimentul a fost deschis oficial în această după-amiază, la Palatul Culturii „Theodor Costescu”.

Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți, gazda competiției, s-a bucurat de sprijinul autorităților locale, Consiliul Județean Mehedinți, respectiv, primăria Drobeta-Turnu Severin. Inspectorul Școlar pentru Minorități, Delia Iancu, este cea care s-a ocupat de întreaga desfășurare a competiției.

 

Oaspeți veniți din toată, elevi și profesori, deopotrivă, au fost întâmpinați cu căldură de gazde.

„Este o mare bucurie și un motiv de mândrie ca această olimpiadă să se desfășoare la Drobeta Turnu Severin. Avem astfel ocazia să ne reafirmăm respectul față de identitatea culturală a minorităților naționale și să sprijinim păstrarea și valorificarea limbii, culturii și tradițiilor acestora”, a transmis Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți.

 

În județul Mehedinți trăiesc două comunități importante ale minorităților naționale – comunitatea sârbă din comuna Svinița și cea cehă din satul Eibenthal, comuna Dubova. Președintele CJ Mehedinți a subliniat rolul acestora în promovarea unei conviețuiri armonioase și în păstrarea autenticității valorilor culturale.

În deschidere, prefectul județului Mehedinți a subliniat importanța și rolul educație în rândul tinerilor.

„Faptul că această olimpiadă are loc în județul Mehedinți este o mândrie pentru noi și o oportunitate de a susține păstrarea limbii, culturii și tradițiilor acestor comunități. Comunitățile cehă și sârbă din Eibenthal și Svinița sunt exemple vii de armonie și respect reciproc. (…) Instituția Prefectului – Județul Mehedinți va continua să susțină valorile educaționale și culturale ale județului”, a transmis Constantin – Alin Isuf.

Olimpiada Națională a Limbilor Slave se desfășoară în perioada 22-25 aprilie. Colegiul Național Traian va fi unitatea unde elevii se vor întrece în cunoștințe, iar cei mai buni vor câștiga. Însă, cel mai important lucru, dincolo de rezultate, este faptul că participarea în sine este un câștig.

Oaspeții se vor bucura, în aceste patru zile, pe lângă muncă, de vizite în județul Mehedinți.

Tags: aladin georgescu, Comunități etnice, consiliul judetean mehedinti, Cultură, drobeta turnu severin, educatie, Identitate culturală, Inspectoratul Școlar Mehedinți, invatamant, Limba cehă, Limba sârbă, Limba slovacă, mehedinti, Minorități naționale, Olimpiada de Limbi Slave Materne

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!