Niciun comentariu

Elevi din toată țara vin la Drobeta-Turnu Severin pentru Olimpiada Națională de Limbi Materne

Elevi din toate colțurile țării se vor reuni, în luna aprilie, la Drobeta-Turnu Severin, cu ocazia Olimpiadei Naționale de Limbi Materne – cehă, sârbă și slovacă.

Decizia de susținere financiară a acestui eveniment important a fost luată astăzi, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Mehedinți.


“Am aprobat un alt proiect de hotărâre privind acordarea unui sprijin financiar Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți, pentru organizarea Olimpiadei Naționale de Limbi Materne: cehă , sârbă , slovacă, ce se va desfășura în județul nostru în a doua jumătate a lunii aprilie. Astfel, a fost alocată suma de 75.000 de lei, pentru a putea se crea condiții optime și pentru a reprezenta județul Mehedinți într-o manieră demnă, promovând totodată potențialul turistic al județului. Le mulțumesc colegilor consilieri pentru votul dat!”, a declarat președintele Consiliului Județean, Aladin Georgescu.

Tot în cadrul aceleiași ședințe, a fost aprobată întocmirea documentației tehnice necesare pentru accesarea de fonduri europene destinate reabilitării sediului ISU Drobeta, situat pe Bulevardul I.C. Brătianu.

Tags: aladin georgescu, consiliul judetean mehedinti, drobeta turnu severin, limbi materne, olimpiada, restartnews

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!