Vremea frumoasă se lasă așteptată la noi în țară. Și de această dată meteorologii ne aduc vești proaste. România se va confrunta, în continuare, cu ploi și vânt. În plus, a fost emis un cod galben de inundații.
Meteorologii au anunțat că România se va confrunta cu ploi. Acestea vor fi moderate cantitativ în centrul, sudul și estul țării până joi seară. De asemenea, în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură va fi lapoviță și ninsoare, la altitudini ce depășesc 1.700 de metri. În est și în sud-est vântul va avea unele intensificări. A fost emisă și o atenționare de cod galben de ploi abundente pentru județele Tulcea, Constanţa, Călăraşi şi Ialomiţa. În Capitală vor continua ploile, care vor fi însoțite de descărcări electrice.
Pe de altă parte, mai multe județe din România se află în pericol de inundație. Hidrologii au amis un cod galben pentru următoarele 48 de ore care anunță faptul că ar putea fi depășită cota pe unele sectoare de râuri din bazinele Nera, Jiu, Motru, Jijia, dar şi pe râurile mici din Dobrogea.
Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), hidrologii qu actualizat Codul Galben, valabil începând de marţi, de la ora 12:00, până joi, la aceeaşi oră. În acest context, se pot depăşi cotele de atenţie pe anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Nera (judeţul Caraş-Severin), Jiu (judeţul Gorj), Motru (judeţele: Gorj şi Mehedinţi) şi Jijia (judeţele: Botoşani şi Iaşi).
Sursa RTV