Niciun comentariu

Percheziții în Mehedinți și alte 9 județe,  într-un dosar de înșelăciune și spălare de bani. 30 de persoane vor fi duse la audieri

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au pus în aplicare, astăzi, 13 martie, 26 de mandate de percheziție domiciliară, în județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea, Dâmbovița, Mureș, Sibiu, Cluj, Ilfov și în municipiul București, într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune și spălarea banilor.

Potrivit anchetatorilor, investigațiile au vizat destructurarea unei rețele care ar fi creat circuite economice fictive în domeniul reciclării deșeurilor de ambalaje, generând venituri ilegale din fonduri destinate responsabilității extinse a producătorului (OIREP). Gruparea ar fi fost inițiată în primăvara anului 2022, în județul Gorj, iar ulterior și-ar fi extins activitatea în mai multe județe, inclusiv în Mehedinți.

Mecanismul infracțional presupunea falsificarea documentelor de trasabilitate a deșeurilor, înregistrarea unor transporturi inexistente și facturarea unor servicii fictive către OIREP-uri. Pentru a-și ascunde activitățile, membrii grupului ar fi cooptat administratori ai unor firme de colectare a deșeurilor și operatori de transport rutier, care ar fi simulat operațiuni comerciale reale.

În urma încasării sumelor de bani de la OIREP-uri și alți clienți reali, banii ar fi fost retrași din conturile firmelor controlate de gruparea infracțională, fie în numerar, fie prin transferuri către alte companii membre ale rețelei.

„La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova vor fi conduse pentru audieri aproximativ 30 de persoane (persoane cercetate și martori).

Activitățile sunt realizate cu sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Cluj, Târgu-Mureș, serviciilor de combatere a criminalității organizate Gorj, Olt, Mehedinți, Vâlcea, Sibiu, Dâmbovița, precum și al jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, grupărilor de jandarmi mobile Craiova, Cluj-Napoca, Târgu Mureș și inspectoratelor de jandarmi județene Sibiu și Olt.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.” Transmite IPJ Dolj.

 

 

 

 

 

 

Tags: înșelăciune, ipj dolj, mehedinti, percheziții, Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, restartnews, spalare bani

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!