Echipajele operative ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Drobeta” al județului Mehedinți au avut un weekend de foc, intervenind la 69 de situații de urgență, dintre care 58 pentru stingerea incendiilor de vegetație. Flăcările au mistuit peste 700 de hectare de teren acoperit cu vegetație uscată, lăstăriș și mărăciniș, afectând numeroase zone din județ.
Cele mai mari incendii s-au produs în zonele Godeanu – Obîrșia Cloșani, Bala, Malovăț, Lazuri – Orșova, Șvinița și Breznița-Ocol, unde pompierii au depus eforturi considerabile pentru a împiedica extinderea focului. Din cauza vântului puternic, flăcările s-au propagat rapid, punând în pericol locuințele și suprafețele agricole.
Reprezentanții ISU fac un apel la cetățeni să fie responsabili și să conștientizeze pericolul pe care îl reprezintă incendiile de vegetație. Un singur foc scăpat de sub control poate duce la pierderi materiale majore și chiar la pierderi de vieți omenești.
“Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufișurilor sau vegetației ierboase constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice și de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.” Transmite ISU Mehedinți.
Pompierii recomandă cetățenilor să anunțe imediat orice incendiu la numărul de urgență 112 și să evite orice acțiuni care ar putea declanșa focul.