Un incendiu puternic de vegetație face ravagii în zona localității Godeanu, afectând peste 30 de hectare de pășune, mărăciniș și litieră de pădure de fag. Pompierii mehedințeni se luptă de ore întregi cu flăcările, intervenția fiind îngreunată de terenul accidentat și inaccesibil.
Intervenția salvatorilor se desfășoară pe trei sectoare, iar eforturile de stingere sunt contracarate de condițiile dificile din teren.
Acest incendiu vine după o zi în care pompierii mehedințeni, care au fost nevoiți să intervină pentru stingerea a nu mai puțin de 12 incendii de vegetație izbucnite în tot județul.
ISU Mehedinți avertizează: NU IGIENIZAȚI TERENURILE PRIN INCENDIERE!
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mehedinți reamintesc cetățenilor că arderea vegetației este o practică interzisă și extrem de periculoasă. În condiții de vânt, flăcările pot scăpa rapid de sub control, punând în pericol vieți omenești, locuințe și mediul înconjurător.
„Reamintim cetățenilor că arderea vegetației este interzisă, extrem de periculoasă și poate duce la tragedii. Iată câteva motive pentru a evita această practică:
Risc major de propagare rapidă a incendiilor – vântul și condițiile meteorologice pot transforma rapid un foc mic într-un incendiu de proporții.
Pericol pentru vieți omenești și bunuri – incendiile de vegetație pot ajunge în zone locuite, punând în pericol casele și viețile oamenilor.
Impact negativ asupra mediului – distrugerea habitatelor naturale și poluarea aerului sunt consecințe grave ale incendiilor de vegetație.
Ce puteți face pentru a preveni incendiile de vegetație:
Nu folosiți focul deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt.
Fiți vigilenți și semnalați orice început de incendiu la numărul de urgență 112.
Noi suntem aici pentru a vă proteja, dar avem nevoie de ajutorul și responsabilitatea fiecărui cetățean.” Transmite ISU Mehedinți.