Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a anunțat desemnarea Asocierii IC IÇTAŞ INŞAAT SANAYI VE TICARET A.Ş. – ROTARY CONSTRUCȚII MENTENANȚĂ drept câștigătoare a licitației pentru proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare a liniei feroviare Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș, pe sectorul Drobeta Turnu Severin – Băile Herculane (41,6 km).
Valoarea contractului este de 2,3 miliarde lei (fără TVA), iar criteriul de atribuire a fost cel mai bun raport calitate-preț. Contractul va fi semnat după expirarea perioadei legale de contestații.

Lucrările sunt finanțate din fonduri externe nerambursabile prin Programul Transport (PT) 2021-2027, de la Bugetul de Stat și din alte surse legale. Modernizarea este parte a unui proiect amplu de reabilitare a liniei Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș (225 km), inclusă în Coridorul Orient/Est-Mediteranean, care traversează județele Dolj, Mehedinți și Caraș-Severin.
Principalele obiective ale investiției includ:
- Creșterea vitezei de circulație la 120-160 km/h;
- Modernizarea instalațiilor de electrificare (25 kV);
- Instalarea sistemului de siguranță ERTMS nivel 2;
- Îmbunătățirea capacității de tranzit și interoperabilitate;
- Modernizarea stațiilor și a peroanelor pentru accesibilitate sporită;
- Înlocuirea și consolidarea podurilor, podețelor și terasamentelor;
- Montarea de panouri fonoabsorbante pentru reducerea zgomotului.
Perioada de implementare a proiectului este estimată la 72 de luni (6 ani), din care 12 luni pentru proiectare și 60 de luni pentru execuție.
foto- google.ro












