Niciun comentariu

Prima ședință a Consiliului Local Drobeta-Turnu Severin. Cristian Mură, reales viceprimar pentru al doilea mandat

Astăzi, consilierii locali ai municipiului Drobeta-Turnu Severin s-au întrunit în prima ședință a noului mandat, după depunerea jurământului. Ordinea de zi a inclus constituirea comisiilor și alegerea viceprimarilor, iar în urma votului, Cristian Mură a fost reales în funcția de viceprimar pentru al doilea mandat consecutiv.

„Sunt onorat de încrederea acordată și îmi propun să lucrez, alături de domnul primar și de colegii consilieri, pentru dezvoltarea orașului și pentru a răspunde nevoilor severinenilor. Va fi un mandat activ, în care vom continua să implementăm proiecte de modernizare și să atragem fonduri pentru dezvoltare”, a declarat Cristian Mură după realegere.

Deși procesul de constituire a comisiilor și alegerea primului viceprimar s-au desfășurat conform planului, ședința a fost marcată de un climat tensionat. Partidul Național Liberal (PNL) nu a participat la vot, iar doi consilieri locali din partea AUR au părăsit sala, manifestându-și astfel dezacordul față de procesul de alegere. De asemenea, reprezentanții Dreapta Unită nu au fost prezenți la ședință.

„Este o decizie a lor, una pe care eu o consider luată din rațiuni politice. Sunt convins că, după încheierea campaniei electorale, lucrurile se vor liniști. Este important ca administrația locală să funcționeze în beneficiul severinenilor și cred că toți consilierii locali, indiferent de apartenența politică, vor pune pe primul loc interesele orașului”, a conchis primarul Severinului, Marius Screciu.

 

Tags: consiliu local, drobeta turnu severin, marius screciu, mehedinti, mura cristian, primaria drobeta turnu severin, restartnews, viceprimar

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed