Dorel Stăicuț este candidatul formațiunii PSD Mehedinți pentru a ocupa un post de deputat, în Parlamentul României. Cunoscut mai puțin în sfera politică, mai mult ca director general adjunct la Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale(CRFIR), pe zona de S-V a Olteniei, funcție ocupată încă din anul 2010, în calitatea sa de candidat la alegerile parlamentare, vorbește despre ce l-a motivat să se implice în politică.
” Poate vă întrebați ce poate motiva o persoană să intre în politică sau să își asume o candidatură parlamentară după o carieră profesională îndelungată și compusă atât din satisfacții cât și din provocări? Recunosc, această întrebare m-a frământat în mod real pentru că am considerat că e onest și sincer ca prima persoană căreia trebuie să îi răspund sunt eu însumi și ulterior, dumneavoastră. Cel mai probabil răspuns, unul de care mă simt și legat este că nu mă motivează dorința de putere așa cum poate părea ușor de intuit. Când ajungi la o anumită maturitate începi să observi că reprezinți prezentul și ești responsabil pentru trecut: părinți și bunici în vârstă al căror viitor este incert și ești la fel de responsabil pentru viitor: copii și nepoți, tineri aflați la început de drum, generația următoare ce are nevoie de un prezent gestionabil și predictibil „, a transmis mehedințenilor candidatul pentru Parlamentul României.
Deși nu și-a făcut un scop din a-și crea o imagine pe baza proiectelor implementate la nivelul județului Mehedinți, Dorel Stăicuț- director general adjunct CRFIR-Oltenia, a avut un rol esențial în implementarea unor proiecte de dezvoltare a comunităților. Primarii din Mehedinți au beneficiat de o deschidere mare și un sprijin în mehedințeanul nostru.
” Am contribuit de-a lungul timpului la dezvoltarea județului Mehedinți prin implementarea de proiecte europene în:
-infrastructură rurală: drumuri, sisteme de irigații;
-turism;
-investiții agricole: ferme animale și vegetale și sprijinul micilor fermieri, finanțate din fonduri europene din cadrul a doua programe de finanțare în cuantum de peste 140 milioane euro și mă mândresc cu rezultate remarcabile la nivel național privind absobția fondurilor comunitare.
Anii ce vor urma se anunță ca fiind perioade critice în care este realmente nevoie de oameni care pot gestiona crize și nu de cei care le crează.
Acțiunile noastre ne definesc adesea și nu aș vrea peste ani să spun că regret că nu am investit toată priceperea, experiența și devotamentul meu în încercarea de a găsi soluții, de a promova legislația și de a îmbunătății viața noastră, a tuturor.
Comunitățile pe care doresc să le reprezint nu înseamnă doar votanții partidului nostru sau ai mei. Aceste persoane au un nivel de așteptări la care va trebui să ne ridicăm atunci când vremea vorbelor va fi înlocuită de cea a faptelor „, a continuat candidatul în discursul său.
Dorel Stăicuț are un mesaj pentru toți alegătorii județului Mehedinți, chiar și pentru cei care nu se identifică cu un candidat anume, sau, doctrinar ar avea o altă opțiune de partid, dar nu se simt reprezentați de vreun candidat. Deopotrivă, acesta face un apel de echipă, de colaborare pentru a realiza proiecte mărețe, dincolo de politica partidelor.
” Pentru votanții altor formațiuni politice, pentru cei care nu se regăsesc în listele vreunui partid sau nu se simt reprezentați de vreun candidat, am un mesaj: mă motivează faptul că ne aflăm pe poziții opuse și mi-aș dori ca pentru următorii patru ani să vă aduc în echipa mea, să dăm o șansă dezvoltării comunităților rurale, să construim împreună fundația generațiilor de mâine, să ne îngrijim de cei ce ne-au îngrijit pe noi până mai ieri.
Cu încredere deplină în principiile ce m-au caracterizat mereu vă aștept în număr cât mai mare la vot pentru că, împreună suntem puternici, iar echilibrul stă în unitate”, își încheie pledoaria Dorel Stăicuț, candidatul PSD Mehedinți pentru funcția de deputat în Parlamentul României.
La fel ca în orice domeniu, într-o societate democratică și prosperă, fiecare dintre candidații aspiranți la funcții politice, ar trebui să se prezinte în fața alegătorilor prin faptele lor. Viitorul este scris de prezent și trecut, iar ceea ce lași în urmă ta, este, categoric, cartea de vizită cu care te prezinți în fața alegătorilor.
Articol comandat de PSD Mehedinți, efectuat de C&R ENTERTAINMENT SRL- CMF 11240017












