Niciun comentariu

Educație rutieră pentru elevi: polițiștii și patrulele școlare din Orșova în acțiune

Ieri, 16 octombrie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, în colaborare cu Poliția municipiului Orșova, au organizat o activitate educativ-preventivă dedicată siguranței rutiere, în zona adiacentă Școlii Gimnaziale „Pamfil Șeicaru”. Evenimentul a avut loc între orele 11:00 și 13:00 și a implicat participarea activă a patrulelor școlare.

„Educație rutieră începe din primii ani de școală, iar patrulele școlare sunt cu siguranță un mod eficient atât pentru a-i învăța pe elevi cele mai elementare reguli rutiere, cât și pentru a-i responsabiliza atunci când le asigură traversarea în siguranță colegilor lor, cu polițiștii rutieri alături de ei. Astfel, astăzi 16 octombrie, în intervalul 11.00-13.00 polițiștii din cadrul Serviciului Rutier în colaborare cu Poliția municipiului Orșova au desfășurat o activitate educativ-preventivă pe linie rutieră în zona adiacentă Școlii Gimnaziale Pamfil Șeicaru. În cadrul acțiunii membrii patrulei școlare au ajutat pietonii să traverseze strada , cu sprijinul polițiștilor efectuând semnal de oprire conducătorilor auto.” Precizează IPJ Mehedinți

Activitățile educativ-preventive “PATRULE ȘCOLARE” vor continua și în perioada următoare.

 

 

Tags: elevi, ipj mehedinți, politisti, restartnews, Școala Gimnazială Pamfil Șeicaru, “PATRULE ȘCOLARE”

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!