Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Mehedinți pregătește o nouă ediție a Bursei Locurilor de Muncă pentru Absolvenți, un eveniment dedicat celor care își caută un loc de muncă. Târgul va avea loc pe 11 octombrie 2024 și va reuni aproape 60 de angajatori care pun la dispoziție peste 200 de posturi.
“În vederea depistării unui număr cât mai mare de locuri de muncă, care să acopere o gamă cât mai diversă de meserii din diferite domenii de activitate, şi care să fie oferite tuturor celor care vor participa la acest târg de locuri de muncă, de la inceputul lunii septembrie 2024 salariaţii AJOFM Mehedinţi au demarat acţiunile de contactare a agenţilor economici şi de invitare a acestora să participe la acest târg de locuri de muncă. Până la această dată, din cei peste 130 angajatori contactaţi, 58 dintre aceştia și-au confirmat participarea la această bursă, numărul total al locurilor de muncă oferite de aceștia fiind de 239, din care 17 pentru persoanele cu studii superioare, în diferite domenii de activitate precum industria prelucrătoare, ușoară, comerţ, hoteluri și restaurante, alimentaţie publică, transporturi, construcții, diverse activităţi de prestări servicii, într-o gamă diversificată de meserii, la această măsura activă de combatere a șomajului fiind așteptate să participe cât mai multe persoane aflate în căutarea unui loc de muncă”, au transmis reprezentații AJOFM Mehedinți.
Bursa locurilor de muncă va oferi oportunitatea absolvenților și altor persoane aflate în căutarea unui loc de muncă de a se întâlni față în față cu angajatorii și de a purta discuții preliminare. Evenimentul va începe la ora 10.00, la Palatul Cultural Theodor Costescu (teatru), sala Gheorghe Anghel, din Drobeta Turnu Severin, bulevardul Carol I nr 4.
Pentru informații suplimentare privind organizarea și desfășurarea acestei ediții a bursei locurilor de muncă, cei interesați pot contacta AJOFM Mehedinți la sediul din Drobeta Turnu Severin, bd. Carol I nr. 3, telefon 0252 / 319029 sau prin e-mail la ajofm.mh@anofm.gov.ro.