Niciun comentariu

Consiliul Județean a achiziționat 31 de microbuze electrice pentru transportul elevilor

17 microbuze electrice destinate transportului elevilor la școală, în mediul rural, au fost livrate joi, 08 august 2024 Consiliului Județean Mehedinți, după ce alte 14 au ajuns la începutul lunii iunie respectiv, în luna iulie.

Practic, Consiliul Județean Mehedinți are acum 31 microbuze care vor fi livrate primăriilor din județ, pe măsură ce acestea își vor monta instalații pentru încărcare electrică.

Intenția noastră este ca la începutul anului școlar cât mai mulți copiii să poată beneficia de ele. La fel ca cele primite până acum, mijloacele de transport sunt moderne, nepoluante și vor asigura transportul elevilor la școală, dar și confortul de care au nevoie.
Este vorba despre microbuze cu o autonomie de aproximativ 300 km, 16+1 locuri, dotate cu toate accesoriile de siguranță, inclusiv cele pentru copiii cu dizabilități,” a precizat Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți

În paralel, s-a transmis documentația către ANAP pentru licitația altor 2 microbuze electrice, după ce, în cazul celor 31, s-a făcut o economie la bugetul atras prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta C15: Educație, Investiția I10.

Acesta este primul proiect cu fonduri europene, implementat de Consiliul Județean Mehedinți, cu scopul de a dota UAT-urile din județ cu mijloace de transport moderne pentru elevi.

În cadrul celui de-al doilea proiect, prin Agenția Fondului pentru Mediu, Consiliul Județean Mehedinți va achiziționa alte 10 microbuze hibride, astfel încât, la final, 43 de mijloace de transport pentru elevi vor fi predate primăriilor din județ.

Tags: aladin georgescu, consiliul judetean mehedinti, mehedinti, microbuze electrice, restartnews

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!