Niciun comentariu

PLOI ȘI VIJELII ÎN MEHEDINȚI 

Începând de marţi dimineaţa de la ora 10:00, până miercuri la ora 10:00, în Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei şi Munteniei, jumătatea de nord a Moldovei şi local în Banat şi în Maramureş, vor fi perioade cu averse torenţiale, intensificări de scurtă durată ale vântului şi vijelii, cu viteze la rafală în general de 70…90 km/h, descărcări electrice şi grindină. 

În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 25…40 l/mp şi pe arii restrânse de peste 50…70 l/mp.

Judeţele din restul ţării (cu excepţia judeţelor Constanţa şi Tulcea) se vor afla sub avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică în acelaşi interval de timp. În Crişana, nord-vestul Transilvaniei şi local în Banat, Maramureş, Muntenia şi Moldova, vor fi averse torenţiale, intensificări ale vântului (rafale în general de 50…70 km/h), vijelii, grindină şi descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…30 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp.

Pe de altă parte, pentru data de 2 iulie, a fost emisă şi o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat pentru cea mai mare parte a Munteniei şi Moldovei, precum şi sud-vestul Dobrogei. În aceste regiuni, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi în general de 35…37 de grade. Local, minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală.

S-ar putea să îți placă și:

Tags: Cod portocaliu, isu mehedinti, mehedinti, ploi, restartnews, vijelii

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed