Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, a atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă până joi dimineaţa în zece judeţe din vest.
Astfel, în intervalul 26 iunie, ora 13:00 – 27 iunie, ora 6:00, în jumătatea vestică a Olteniei, în Banat, Crişana şi vestul Transilvaniei, precum şi în zona Carpaţilor Occidentali şi vestul Carpaţilor Meridionali vor fi averse torenţiale, intensificări ale vântului (cu rafale în general de 50 – 70 km/h), vijelii, grindină şi descărcări electrice.
De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 25 – 35 l/mp şi izolat de peste 50 l/mp.
Judeţele vizate de atenţionare sunt: Alba, Arad, Bihor, Cluj, Caraş-Severin, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi şi Timiş.
O altă atenţionare cod galben, care vizează un val de căldură persistent aflat în extindere și disconfort termic ridicat, este în vigoare miercuri, în judeţele Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi şi în municipiul Bucureşti. Astfel, valul de căldură va persista în jumătatea sudică a Olteniei şi Munteniei şi se va extinde în Banat. Disconfortul termic se va menţine ridicat, indicele temperatură – umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi şi va fi caniculă.
Temperaturile maxime, mai mari decât cele normale la această dată, vor fi în general de 34…35 de grade, iar noaptea va fi tropicală, cu minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade, potrivit News.ro și Agerpres.