PSD a obținut o victorie decisivă la alegerile din județul Mehedinți, Marius Screciu păstrându-și funcția de primar al municipiului Drobeta-Turnu Severin cu 49,39% din voturi (15.651). Următorii clasati au fost Popescu Virgil-Daniel cu 20,3% (6.432 voturi), Koler Eduard-Virgil cu 14,89% (4.718 voturi) și Gherghe Constantin cu 9,82% (3.111 voturi).
În cadrul unei conferințe de presă, Aladin Georgescu și Marius Screciu au detaliat proiectele majore ce urmează a fi implementate în județ și municipiu.
Primarul Marius Screciu a anunțat că principalele sale preocupări pentru noul mandat sunt extinderea rețelei de gaze, continuarea lucrărilor de infrastructură,dar și crearea unui parc industrial și înființarea unei echipe de fotbal.
Marius Screciu i-a invitat pe contracandidații săi din campania electorală să aducă soluții concrete la problemele orașului, așa cum au susținut în campanie și având în vedere că vor fi prezenți consiliul local. Totuși, rămâne de văzut dacă acest lucru se va întâmpla acum, după ce alegerile s-au încheiat.
„Pentru mine, extinderea rețelei de gaze este principala preocupare. Sper ca toți contracandidații mei, care au venit să spună că au soluția și au găsit rezolvarea acestei probleme, să vină alături de mine. Nu am nicio problemă să fac echipă cu oricine dorește să găsească soluții pentru problemele din Severin. Vom continua proiectele legate de infrastructură, pentru că este nevoie de străzi și utilități în toate zonele. Avem proiectele parcurilor centrale, care vor intra în finanțare. O altă problemă ridicată de severineni este înființarea unei echipe de fotbal, și vreau să realizăm acest lucru. Căutăm soluții și pentru a realiza un parc industrial. Faleza Dunării este, de asemenea, un obiectiv pe care dorim să-l vedem realizat.” A precizat Marius Screciu, primarul orașului Drobeta-Turnu Severin.
Aladin Georgescu a prezentat la rândul său proiectele Consiliului Județean Mehedinți, axate pe sănătate și infrastructură.
„În primul rând, până la sfârșitul anului, trebuie să finalizăm proiectele în derulare pentru clădirile spitalului. Am semnat deja contractele de finanțare pentru alte două secții ale spitalului: secția de psihiatrie de la Gura Văii și secția de dermato-venerice, și vom începe procedura de licitație pentru proiectare și execuție. Vom depune cerere de finanțare pentru clădirea fostei maternități, care va avea o nouă destinație: va fi o secție foarte modernă de recuperare medicală. De asemenea, îmi doresc ca în mandatul următor să înceapă lucrările la drumul expres Filiași-Lugoj și, de ce nu, Calafat-Severin. Îmi doresc ca în toate satele județului nostru să avem rețea de apă și cât mai multe străzi și ulițe asfaltate, iar noi, evident, ne vom continua eforturile pentru mehedințeni. Nu în ultimul rând, îmi doresc să redeschidem spitalele orășenești: spitalul de la Vânju Mare și spitalul din Strehaia. Cel din Strehaia este deja funcțional, iar cel de la Vânju Mare va fi gata până la sfârșitul anului, când vom face recepția lucrării.” A transmis Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți.
În ceea ce privește consiliul local și județean, PSD a obținut majoritatea. La consiliul local, PSD a obținut 48,42% din voturi (15.269), PNL 21,34% (6.730), AUR 16,75% (5.282), iar USR – PMP – Forța Dreptei 8,36% (2.635). La consiliul județean, PSD a obținut 55,86% (67.509), PNL 27,74% (33.527), AUR 8,19% (9.896), iar USR – PMP – Forța Dreptei 4,8% (5.803).