Final de campanie electorală pe șantierul lucrărilor din Poiana Stelei, Orșova. Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a venit într-o vizită de lucru pe drumul care face legătura dintre Orșova și Eșelnița, unde azi dimineață s-a început asfaltarea.
Alături de Constantin Popescu, candidatul PSD la primăria Orșova, președintele a discutat cu constructorul, cu muncitorii și s-a asigurat că lucrările se desfășoară conform graficului.

„Am ales să închei această campanie electorală pe șantier, așa cum am și început. Alături de candidatul nostru la Primăria Orșova, Constantin Popescu, am efectuat o vizită de lucru pe tronsonul de drum afectat de alunecările de teren, din Poiana Stelei, unde azi dimineață s-a început turnarea primului strat de asfalt! Iată încă o dovadă clară că PSD își respectă promisiunile, că muncim în beneficiul cetățenilor și așa vom continua!”, a declarat Aladin Georgescu.
Tronsonul de drum care a intrat în reparații este extrem de important și tranzitat nu doar de către locuitorii Orșovei, ci și pentru toți turiștii care vin în Clisura Dunării.

„Sunt mulțumit și bucuros că am reușit să respectăm promisiunea, iar astăzi s-a turnat primul strat de asfalt pe drumul afectat de alunecările de teren. Mulțumesc președintelui Aladin Georgescu, fără ajutorul căruia, nu reușeam să demarăm lucrările atât de repede”, a declarat Constantin Popescu, candidatul PSD la primăria Orșova.

Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Mehedinți, executat de SC C&R ENTERTAINMENT SRL
Partidul Social Democrat – Organizația Mehedinți, CMF: 21240002