Connect with us

Administrație

NOU CONTRACT DE FINANȚARE PENTRU SISTEMUL DE SĂNĂTATE DIN MEHEDINȚI, PENTRU REABILITAREA SECȚIEI NEUROPSIHIATRIE, DE LA GURA VĂII

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a primit din partea domnului directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională S-V Oltenia, Alexandru Stănescu, contractul de finanțare pentru modernizarea Pavilionului de Neuropsihiatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin.

Obiectivul a primit finanțare în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, în valoare de 7.853.659 lei, Consiliul Județean având o contribuție de 1.624.324 lei.

Este o nouă investiție pe care am pregătit-o pentru sistemul de sănătate din Mehedinți, urmând ca joi, 6 iunie, să semnăm contractul de finanțare și pentru modernizarea Secției Dermato-Venerice,” a declarat Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți

Prin lucrările propuse a se realiza, am avut în vedere creșterea eficienței energetice a clădirilor prin scăderea consumului de energie și scăderea nivelului estimat al gazelor cu efect de seră. Lucrările cuprinse în proiect constau în izolarea termică

a pereților exteriori, înlocuirea ferestrelor și ușilor, instalarea de sisteme alternative de producere a energiei, modernizarea sistemului de iluminat și amenajarea aleilor pietonale.

Investițiile fac parte din strategia pe care mi-am propus-o pentru modernizarea infrastructurii de sănătate din județul Mehedinți.

Ambele imobile au nevoie de investiții importante, în primul rând pentru reducerea riscului de seismicitate și apoi, pentru adaptarea interioarelor și instalațiilor la actualele normative sanitare.

Modernizarea sistemului de sănătate  din Mehedinți a fost principalul obiectiv pe care mi l-am asumat în actualul mandat de președinte al Consiliului Județean Mehedinți și mă bucur că am reușit să îl ating pentru ca mehedințenii să aibă acces la servicii de calitate, tehnologii avansate pentru diagnosticare, iar personalul medical să lucreze în condiții foarte bune. 

Investițiile în sănătate sunt investiții în bunăstarea publică și într-un viitor sănătos pentru societate!,” a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Continuă să citeşti
Adaugă Comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © 2022 restartnews.ro .

Noi și partenerii noștri (rețelele de socializare și furnizorii noștri de servicii analitice) prelucrăm date pentru a permite website-ului să funcționeze