Niciun comentariu

ALERTĂ DE VREME REA ÎN URMĂTOARELE ZILE

Un cod galben de furtuni care se va extinde în jumătate de țară a fost emis marți de ANM. Avertizarea este valabilă la început în nouă județe din sud, iar apoi se extinde până joi în jumătate de țară.

Două atenţionări cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi cantităţi însemnate de precipitaţii, valabile în primă fază, până miercuri dimineaţa în nouă judeţe din Oltenia şi Banat, iar ulterior, până joi, în aproape jumătate din țară au fost emise marți de Autoritatea Națională de Meteorologie.

În intervalul 21 mai, ora 16:00 – 22 mai, ora 10:00, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei şi sudul Crişanei, unde se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50 – 70 km/h), averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi, izolat, căderi de grindină.

Judeţele vizate de prima atenţionare Cod galben sunt: Vâlcea, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş şi Arad.

De asemenea, în perioada 22 mai, ora 10:00 – 23 mai, ora 10:00, va intra în vigoare cel de-al doilea cod galben de vreme instabilă. 

Astfel, în aproape jumătate din ţară, în judeţe situate în Banat, Oltenia, Maramureş, vestul Transilvaniei şi al Munteniei, precum şi în zona Carpaţilor Occidentali, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, izolat, grindină.

Meteorologii precizează că manifestări specifice instabilităţii atmosferice vor fi şi în celelalte regiuni, dar pe arii restrânse. 

sursa: protv

S-ar putea să îți placă și:

Tags: cod galben, furtuni, grindina, mehedinti, ploi, restartnews

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed