Peerfect32 Articol
Medlife articol

PARTENERIAT PENTRU DEZVOLTAREA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI UNIVERSITAR ÎN DROBETA TURNU SEVERIN

Consiliul Județean Mehedinți, în colaborare cu Universitatea din Craiova, a inaugurat noua bază sportivă situată pe strada Călugăreni din Drobeta-Turnu Severin. 

Evenimentul a fost onorat de prezența domnului prof. univ. dr. Cezar Spânu, rectorul Universității din Craiova, și a reprezentanților Consiliului Județean Mehedinți. Noua infrastructură sportivă va deservi atât activitatea Facultății de Educație Fizică și Sport, cât și comunitatea universitară, oferindu-le studenților și cadrelor didactice un mediu modern și adecvat pentru desfășurarea activităților sportive și recreative.

În urmă cu ceva timp, într-o bună colaborare pe care Consiliul Județean Mehedinți o are cu Universitatea din Craiova, am pus bazele unui parteneriat cu domnul rector, prof. univ. dr. Cezar Spânu pentru a completa eforturile de a dezvolta învățământul universitar din județul Mehedinți. Astăzi, m-am aflat cu domnia sa, la inaugurarea bazei sportive din strada Călugăreni, din Drobeta Turnu Severin, investiție realizată de Consiliul Județean Mehedinți, pe de o parte, pentru a sprijini activitatea Facultății de Educație Fizică și Sport, iar pe de altă parte, pentru a amenaja zona adiacentă Centrului Universitar care are acum un aspect îngrijit și este utilă cadrelor universitare și studenților,” a declarat Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți.

Baza sportivă, întinsă pe o suprafață de aproximativ 3.000 de metri pătrați, a fost modernizată prin asfaltare și marcare pentru terenuri sportive, locuri de parcare, alei pietonale și dispozitive de scurgere a apelor. 

Le doresc mult succes tuturor celor care își desfășoară activitatea aici și îi mulțumesc domnului prof. univ. dr. Cezar Spânu, pentru faptul că sprijină învățământul universitar din Drobeta Turnu Severin,” a adăugat Aladin Georgescu.

În prezent, Universitatea din Craiova are în Drobeta Turnu Severin 13 extensii ale facultăților din Craiova, oferind studenților oportunități educaționale diversificate și de înaltă calitate.

Perfect32 Sidebar
Medlife sidebar
Rent a car

Tags: aladin georgescu, baza sportiva, centrul universitar craiova, consiliul judetean mehedinti, facultatea de educatie fizica si sport, mehedinti, restartnews

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!