S-a deschis târgul de miei din Drobeta-Turnu Severin. În jur de 13 ciobani din Mehedinți au sosit în prima zi, urmând ca alți 32 să ajungă la Târgul Veterani, în zilele următoare.
Prețul este de 45 de lei kilogramul, dar în funcție de mărimea mielului, acesta poate ajunge și la 40 de lei/kilogramul.
„A fost un an greu, noi am fi vrut mai multă zăpadă, atunci au și animalele iarbă și nu consumă atâtea boabe. Mieii arată bine, îi vindem cu 40-45 de lei kilogramul,” a precizat unul dintre ciobanii sosiți la târgul Veterani
Târgul Veterani este amenajat cu toate dotările necesare pentru sacrificarea mieilor și împreună cu cel din localitatea Cerneți sunt singurele avizate sanitar veterinar, din Mehedinți.
„Deoarece se apropie Sărbătoarea Paștelui am deschis astăzi Târgul Veterani, ca loc de vânzare a cărnii de miel, de unde severinenii să se poată aproviziona în condițiile cerute de lege. Avem asigurate: sursa de apă rece, apă caldă, mese ușor igienizabile și toate echipamentele necesare, pentru ca sacrificarea animalelor să fie făcută conform cerințelor igienico-sanitare. Venim astfel și în întâmpinarea comericanților din tot județul Mehedinți, cărora le asigurăm un spațiu generos pentru prestarea acestui tip de servicii,” a precizat Marius Screciu, primarul orașului Drobeta-Turnu Severin
Programul de funcționare este cuprins între orele 07.00-19.00, iar vineri, pe 3 mai este ultima zi de funcționare.