Niciun comentariu

ACȚIUNE A POLIȚIEI RUTIERE ÎN MEHEDINȚI. ÎN VIZOR S-AU AFLAT ȘOFERII BĂUȚI SAU DROGAȚI

Polițiștii rutieri din Mehedinți au desfășurat, duminică noaptea, o acțiune de amploare în județ pentru a-i depista pe șoferii care urcă la volan deși au consumat alcool ori droguri.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea dispozițiilor legale privind circulația pe drumurile publice. Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 6600 de lei. Au fost reținute în vederea suspendării 4 permise de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare,” precizează IPJ Mehedinți 

Polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică al Poliției municipiului Drobeta-Turnu Severin au depistat, în trafic, un bărbat de 28 de ani, din comuna Unirea, județul Dolj, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, zona restaurant Taverna Sârbului, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. 

În acest caz, poliţiştii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În ultimele 24 de ore, poliţiştii mehedințeni au acţionat și pentru respectarea legislației rutiere și prevenirea accidentelor de circulație. 

Ofiţerii şi agenţii de poliţie au urmărit conştientizarea conducătorilor de autovehicule şi a pasagerilor asupra importanţei utilizării centurii de siguranţă, respectarea prevederilor legale privind regimul de viteză, circulaţia pietonilor, bicicliștilor, depăşirea, acordarea de prioritate, constatând 280 de abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 113.000 de lei, fiind reţinute în vederea suspendării sau anulării 33 de permise de conducere și retrase 7 certificate de înmatriculare.

S-ar putea să îți placă și:

Tags: actiune, beti, drobeta turnu severin, drogati, ipj mehedinți, mehedinti, restartnews, soferi

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed