1 comentariu

NOI SERVICII SOCIALE PENTRU PROTECȚIA PERSOANELOR VÂRSTNICE DIN DROBETA-TURNU SEVERIN

În municipiul Drobeta-Turnu Severin, serviciile sociale se dezvoltă, pentru a veni în sprijinul persoanelor în vârstă, aflate în situații dificile. 

Autoritățile locale au aprobat un regulament pentru înființarea Serviciului de Asistență Comunitară, care va urmări îndeaproape nevoile și siguranța bătrânilor vulnerabili.

Echipele formate din asistenți medicali comunitari și specialiști precum asistenți sociali și psihologi, vor merge în teren pentru a identifica și ajuta persoanele vârstnice, rămase singure ori aflate în dificultate.

Aceștia îi vor ajuta pe vârstnici să aibă acces la servicii medicale, să își dobândească documente de identitate, în situația în care nu dețin astfel de acte și totodată, îi vor ajuta în parcurgerea pașilor necesari pentru ca ei să beneficieze de venituri sociale, pensii sau diverse alte servicii, la care vârstnicii, rămași singuri nu au acces.

Acest nou serviciu le oferiră de sprijin și asistență persoanelor în vârstă din oraș. Practic, acești oameni, care nu au sprijin familial sau alte persoane care să-i ajute, vor beneficia de susținerea asistenților comunitari pentru a merge la medic, pentru a face cumpărături sau pentru a fi îndrumați către diferite instituții precum Casa de Pensii, policlinică, spital. Este important să intervenim în sprijinul celor care, la un moment dat, se confruntă cu dificultăți în a se descurca singuri.” A precizat Marius Screciu, primarul orașului Drobeta-Turnu Severin

Serviciul de Asistență Comunitară va deveni disponibil pentru cetățeni, după obținerea acreditării, procedură planificată să se încheie în decursul acestui an.

În prezent, municipalitatea oferă și servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice din Drobeta-Turnu Severin care îndeplinesc criteriile cerute de lege, pentru a evita instituționalizarea lor în centre.

Cei interesați de obținerea mai multor informații, cu privire la serviciile sociale oferite persoanelor vârstnice, se pot adresa Direcției de Asistență Socială, situată pe strada Romană nr.1, din Drobeta-Turnu Severin.

Tags: directia de asistenta sociala drobeta turnu severin, drobeta turnu severin, primaria drobeta turnu severin, restartnews, serviciul de asistenta comunitara

Articole asemănătoare:

1 comentariu. Leave new

  • Spînu Daniela
    30 martie 2024 0:49

    Bună seara!Începând cu ce vârstă considerați persoanele vârstnice?50,,60,sau 70,peste 75 ani?Eu am 52 ani,am pensii medicale,stau cu chirie și nu mă descurc cu banii.Pe 23 august 2019 am depus dosarul pt locuință socială și încă n-am primit-o-noraș,cum a zis dl directir Radu Lăpădat
    Dosarul are nr 25 999 și e pe numele Scurtu Daniela și am acolo toate actele,inclusiv copia după noul buletin.Nu stau la adresa din buletin.Trebuie să fac viză de flotant?Mă puteți ajuta,măcar cu decontarea chiriei,dacă nu se poate mai mult?Chiria e 220€.Sau,,piate găsiți un adăpost pt mine,să scap de chirie.Aștept răspunsul dv.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed