Polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au surprins în flagrant un bărbat în vârstă de 48 de ani, din comuna Malovăț, care deținea o armă de vânătoare fără a avea autorizație valabilă.
Evenimentul a avut loc, ieri, în extravilanul localității Bârda, unde individul ar fi practicat vânătoarea fără a fi autorizat în acest sens.
La vederea forțelor de ordine, bănuitul a încercat să fugă, însă a fost oprit după ce polițiștii au tras două focuri de avertisment în plan vertical.
“Arma și muniția aferentă au fost ridicate de polițiști, iar bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, 07 martie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin cu propunerea luării unei măsuri preventive,” transmite IPJ Mehedinți
Ulterior, bărbatul bănuit de braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin. Față de acesta, s-a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
1 comentariu. Leave new
Se crede mai presus de lege acest individ ignorant.Legea aplicata la limita superioara de pedeapsa!