Jandarmii din cadrul Detașamentului 7 Orșova s-au alăturat forțelor de poliție și reprezentanților educaționali pentru a desfășura o activitate informativ-preventivă la Liceul Tehnologic ,,Dierna” din municipiul Orșova.
Oamenii legii s-au întâlnit cu elevii Liceului Tehnologic ,,Dierna” din municipiul Orșova. Tinerilor le-au fost prezentate, pe scurt și pe înțelesul lor, consecințele grave ale comportamentelor antisociale și ale consumului de substanțe interzise, precum și responsabilitatea lor în fața legii în cazul comiterii de contravenții sau infracțiuni.
„În cadrul activităţii preventiv-educative, elevii au fost informaţi cu privire la consecinţele periculoase ale unor comportamente antisociale, consumului de substanțe interzise, cum pot fi trași la răspundere în cazul comiterii de contravenții sau infracțiuni, chiar dacă sunt minori. Activitatea a avut drept scop reducerea numărului de elevi care cad victimă comportamentelor antisociale și prevenirea delincvenței juvenile. Astfel de activități vor continua și în perioada următoare la instituții școlare de pe raza județului Mehedinți,” transmit reprezentanții Jadarmeriei din Mehedinți