Așa cum au anunțat, sindicatele din cadrul instituțiilor din subordinea Ministerului Muncii au declanșat greva generală. Activitatea acestor instituții este blocată, până în momentul în care, sindicatele vor ajunge la un acord în negocierile cu Guvernul.
În județul Mehedinți, angajații Agenției Județene de Ocuparea Forței de Muncă sunt în grevă generală din cauza nemulțumirilor legate de condițiile de muncă și nivelul de salarizare.
“La nivel național, Federația Sindicatelor din Ministerul Muncii, a început o serie de revendicări pentru a elimina inechitățile sociale generate de clasa politică. Este o grevă generată de faptul că alți membrii din familia ocupațională a administrației au salarii duble față de cei din Ministerul Muncii, dar și condițiile de muncă care nu mai corespund cerințelor tot mai mari.”, a transmis Viorel Corcodel, reprezentant FSMM.
Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii susține că este deschisă la dialog pentru găsirea soluţiilor care să conducă la o îmbunătăţire a calităţii vieţii profesionale pentru toţi membrii săi.