Momente emoționante pentru absolvenții liceului Traian, promoția 1973. La sfârșitul săptămânii trecute, aceștia au sărbătorit jumătate de veac de la terminarea anilor de liceu și s-au reîntâlnit ca să își amintească momentele frumoase petrecute împreună. Alături le-a fost și profesorul Viorel Sahagia, unul dintre cei mai apreciați și iubiți dascăli pe care i-a avut județul Mehedinți.
„Am redevenit absolventii de altădată și am sărbătorit într-o atmosferă, plină de veselie 50 de ani de la absolvirea liceului. Ne amintim cu recunoștință și respect de toți profesorii care ne-au influențat viața într-un fel sau altul, existența și cariera. Sunt momente emoționante, de care ne bucurăm împreună, sperăm să ne revedem cu bine și la 70 de ani de la absolvirea liceului,” a mărturisit MINODORA MITRACHE, absolventă a Liceului Traian- promoția 1973
La întânirea de la Colegiul Național Traian au participat aproximativ 50 de absolvenți.