Niciun comentariu

CARAMBOL PE BULEVARDUL TUDOR VLADIMIRESCU DIN SEVERIN, PATRU AUTOTURISME IMPLICATE ȘI CINCI PERSOANE LA SPITAL

Patru mașini au fost implicate într-un accident de circulație, astăzi la prânz, în Drobeta-Turnu Severin. Accidentul a avut loc la intersecția străzii Kiseleff cu Bulevardul Tudor Vladimirescu, însă până în acest moment nu se știe cine se face vinovat de producerea lui. În total, nouă persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, însă, din fericire, toate victimele au fost găsite de echipajele de la SMURD și salvare, conștiente și cooperante. 

La locul evenimentului, au fost mobilizate de urgență o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport victime multiple, o autospecială de stingere dotată cu modul de prim ajutor și o ambulanță SMURD, dar și două echipaje SAJ. În accident au fost implicate patru autoturisme. Echipajele medicale SMURD și SAJ au evaluat toate cele nouă persoane implicate în accident, acestea fiind conștiente și cooperante. În prezent, cinci victime, care au primit îngrijiri medicale la locul evenimentului, au fost transportate la UPU Drobeta Turnu Severin, iar alte patru persoane implicate sunt evaluate medical la locul evenimentului.” Transmite ISU Mehedinți 

Poliția a deschis o anchetă în acest caz și urmează să stabilească atât cine se face vinovat de producerea accidentului cât și împrejurările în care acesta a avut loc.

S-ar putea să îți placă și:

Tags: accident, carambol, drobeta turnu severin, restartnews

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed