Un bărbat de 32 de ani din municipiul Arad s-a răsturnat cu mașina pe DN57, în municipiul Orșova. Accidentul rutier a avut loc în această dimineață. Șoferul a fost testat și avea o alcoolemie de 1,11.
“Astăzi, 18 august a.c., ora 09.30, Poliția municipiului Orșova a fost sesizată de un bărbat cu privire la faptul că pe DN 57, în localitatea Orşova, s-a produs un accident rutier soldat cu victime. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției municipiului Orșova care, în urma cercetărilor efectuate, au stabilit că un bărbat de 32 de ani, din municipiul Arad, județul Arad, în timp ce conducea un autoturism pe DN 57, a pierdut controlul volanului și a părăsit partea carosabilă, ieșind în decor. În urma accidentului nu au rezultat victime, doar pagube materiale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.” Transmite IPJ Mehedinți
Politiștii i-au întocmit bărbatului dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.