Connect with us

Administrație

AMENZI PENTRU SEVERINENII CERTAȚI CU BUNUL SIMȚ

Odată ce s-a instalat vara s-au înmulțit cazurile de nerespectare a ordinii și liniștii publice, precum și de vandalism în parcuri ori locuri de joacă. Mulți severineni sunt în război total cu adolescenții care fac gălăgie și mizerie în cartiere, pe timpul nopții. La fel și polițiștii locali și jandarmii, care anunță că au sporit acțiunile de patrulare în toate zonele orașului. 

Coji de semințe, mizerie și gălăgie. Așa descriu severinenii ,majoritatea locurilor publice de petrecere a timpului liber. În cartierul Crihala, de exemplu, într-o zonă recent amenajată de primărie, în urmă cu nici o lună de zile, au apărut deja primele pagube ale celor certați cu bunul simț.

Aceștia sunt vecinii și colocatarii noștri! Curățenie se face zilnic după ei. E foarte cald, lumea stă pe afară și uită să arunce semințele și gunoaiele la coșul de gunoi. Ar vrea să vină coșul la ei, dacă se poate!”spune Dan Dumitrana, Administrator la Asociația de Proprietari nr.92 

Nici fântâna Marinaru de pe strada Portului nu a scăpat de vandalism, asta la nici două luni de la curățarea și amenajarea ei. 

Fântâna Marinaru a fost dată în folosință pe 23 mai și deja este vandalizată. A fost curățată de angajații Serviciului de Gospodărie și redată în urmă cu aproximativ două luni de zile severinenilor. Noi asigurăm mentența fiecărui loc de joacă, precum și a spațiilor publice de petrecere a timpului liber. Plătim din bugetul local bani pentru diverse reparații: bănci, mese, diferite elemente de mobilier de la locurile de joacă. Oamenii trebuie să înțeleagă faptul că îngrijirea acestora depinde de fiecare dintre noi, indiferent de vârstă.” Declară Aurel Vlăduț, șef Serviciu Comunicare Primăria Drobeta-Turnu Severin 

În război cu cei care nu respectă ordinea și liniștea publică sunt și jandarmii. Din luna mai și până acum, în tot județul Mehedinți s-au dat amenzi în valoare de peste 130 de mii de lei. 

La nivelul Jandarmeriei Mehedinți au fost aplicate în intervalul 01.05.2023-19.07.2023, un  număr de 229 de sancțiuni contravenționale. Vorbim de 168 de amenzi și 61 de avertismente, valoarea amenzilor ridicându-se la suma de 130.000 de lei,”  preciează Claudia Mendea purtător de cuvânt IJJ Mehedinți 

Zeci de apeluri se înregistrează zilnic la Poliția Locală din Drobeta-Turnu Severin. Oamenii reclamă cel mai des gălăgia și mizeria din cartiere. Polițiștii anunță că vor intensifica activitățile de patrulare în tot orașul, mai ales în zona locurilor de joacă pentru copii, asaltate pe timpul nopții de grupuri de tineri, certați cu bunul simț.

Pe timpul activităților de patrulare, Poliția Locală a constatat o serie de fapte contravenționale privind efectuarea de însemne, înscrisuri sau desene fără drept, pe pereții clădirilor, pe garduri sau pe obiectele aflate în folosință comună pe domeniul public. Pentru aceste fapte, numai în ultima perioadă am identificat peste 15 persoane care au fost sancționate. Poliția Locală a intensificat activitățile de monitorizare, mai ales în parcuri pe timpul serii, locurile de joacă și zonele de agrement. Pentru consumul de semințe au fost sancționate peste 124 de persoane,” a adăugat Luria Mărțuică purtător de cuvânt Poliția Locală DTS 

Amenzile pentru spărgătorii de semințe din parcuri sunt cuprinse între 1000 și 2000 de lei, iar cei care desenează pe zidurile clădirilor sau pe diferite obiecte publice se ridică  la 6000 de lei.

Continuă să citeşti
1 Comment

1 Comment

  1. nero

    21 iulie 2023 at 11:43

    Referitor la modul de comportare în societate a concetatenilo nostri va relatez un caz.In searea 20.07 a fost o nunta la sala de evenimente din zona fostului complex Modern de pe b-dul T.Vladimirescu.A fost muzica data la maxim pana în data de 21.07 ora 05 dimineața,având în vedere ca noaptea este foarte cald dormim cu geamurile deschise.A fost imposibil sa ne odihnim dar cei cu evenimentul și proprietarii locației au fost de o lipsa de educație crasa.Asta se întâmplă de mai mult timp,cei care sunt responsabili de acest lucru(Politia Locala și cea nationala) lipsesc cu desăvârșire.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © 2022 restartnews.ro .

Noi și partenerii noștri (rețelele de socializare și furnizorii noștri de servicii analitice) prelucrăm date pentru a permite website-ului să funcționeze