Niciun comentariu

NOI LOCURI DE PARCARE DISPONIBILE PENTRU ÎNCHIRIERE 

Proiectul de modernizare a parcării de reședință din zona străzilor Cicero, Gheorghe Anghel, Kogălniceanu și C.D Ionescu a fost încheiat și au fost create 450 de noi locuri de parcare. În următoarea perioadă, primăria municipiului Drobeta-Turnu Severin va organiza o ședință pentru a atribui aceste noi locuri de parcare, rezidenților din zonă. Depunerea cererilor, pentru obținerea unui loc de parcare începe de luni, 24 iulie și va dura de două săptămâni.

Vorbim despre un număr de 450 de locuri de parcare pe care le avem pregătite în acest moment pentru atribuire directă, ori după caz, licitație. Cetățenii pot depune cererile pentru obținerea unui loc de parcare începând de luni, 24 iulie, timp de două săptămâni, până pe 4 august. Urmează apoi procedura de atribuire/licitație în data de 23 august 2023.” declară Aurel Vlăduț șef Serviciu Comunicare – Primăria Drobeta-Turnu Severin 

Cererile, împreună cu actele anexate acesteia, se obțin de la Direcția de Patrimoniu ori se pot descărca și de pe site-ul Primăriei Drobeta-Turnu Severin. Depunerea lor se poate face atât fizic, la Direcția de Patrimoniu cât și online la adresa administrare.parcari@primariadrobeta.ro

Tags: drobeta turnu severin, licitatie, parcare, restartnews

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!