Impact violent între un autoturism și un scuter, pe raza localității Magheru din Mehedinți. Șoferul scuterului, un tânăr de 25 de ani, nu a mai avut nicio șansă, acesta a decedat pe loc. Alte două victime au fost transportate la spital de către echipajele SAJ.
” În această după-amiază, trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin au intervenit, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, la un accident rutier produs între un autoturism și un scuter, pe raza localității Magheru. Pentru acordarea primului-ajutor medical, la locul evenimentului au fost direcționate și două echipaje SAJ. În urma accidentului, au rezultat trei victime. Din nefericire, la sosirea echipajelor, una dintre victime, un bărbat în vârstă de circa 25 de ani, nu prezenta semne vitale și a fost declarată decedată de către medicul SAJ. Alte două victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe de către echipajele SAJ”, transmite ISU MEHEDINȚI.
Se fac cercetări la fața locului, pentru aflarea cauzelor care au condus la această tragedie.