În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean de astăzi, a fost aprobat Regulamentul privind circulația pe drumurile publice județene a vehiculelor rutiere cu greutăți și/sau dimensiuni de gabarit care depașesc limitele maxime prevăzute de O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată și actualizată și exercitarea controlului, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor de către împuterniciții Consiliului Județean Mehedinți.
“Aprobarea și punerea în aplicare a unui astfel de regulament se justifică în condițiile în care, infrastructura rutieră județeană a fost modernizată, în mare parte, prin proiecte implementate de Consiliul Județean Mehedinți, în ultimii ani și avem obligația să le menținem într-o stare tehnică optimă traficului rutier. Totodată, se are în vedere colectarea de venituri suplimentare la bugetul județului provenite din taxele și amenzile ce vor fi încasate din aceasta activitate. Regulamentul aprobat astăzi a fost supus dezbaterii publice și va fi postat pe site-ul Consiliului Județean Mehedinți de îndată ce hotărârea va fi avizată de prefectul județului.” Transmite Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți
Pentru a-l pune în aplicare, Consiliul Județean Mehedinți a achiziționat o platformă de cântărire cu ajutorul căreia se vor face verificări în trafic, în perioada următoare.
Proiectul privind regulamentul circulației pe drumurile publice a fost votat de toți consilierii județeni.
1 comentariu. Leave new
Dacă sunteți la capitolul circulația rutiera va rugam sa veniți sa vedeți pe strada Păcii lângă spitalul județean, 5 locuri rezervate pentru persoane cu dizabilități.
Nu este lăsat nici măcar loc pentru întrarea în scara când venim cu bunuri pentru utilarea apartamentelor nu avem loc sa le lăsăm mai aproape de scara.
Nu este normal sa existe 5 locuri la rand ,nu sunt toți proprietari la scările respective ,deși sunt cu dizabilități se deplasează de la distante destul de mari pana la locul de parcare.
Și noi cei care locuim în zona avem dreptul sa ne transportam bunurile de la mașină la apartament dar nu este loc ,va rugam sa reveniți la marcarea acestor locuri și sa ne lăsați și noua loc în dreptul scărilor pentru a ne transporta bunurile de la o distanta mai mica!