Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România a sărbătorit 30 de ani de la înființare în cadrul unui eveniment de înaltă ținută, organizat la Opera Națională București, la care a participat o delegație a Consiliului Județean Mehedinți condusă de președintele Aladin Georgescu și vicepreședintele Ionică Negru.
„Consiliile Județene sunt coloana vertebrală a administrației publice, sunt liantul dintre Guvern și cetățeni, sunt instituțiile care implementează investiții la nivel județean în servicii, utilități și obiective de interes pentru dezvoltarea zonelor țării,” a transmis Aladin GEORGESCU, președintele Consiliului Județean Mehedinți

În cadrul mesajelor transmise de prim-ministrul Nicolae Ciucă, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu și ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Czeke Attila și reprezentantul Administrației Prezidențiale, s-a punctat importanța accelerării procesului de accesare a fondurilor europene în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență și dezvoltarea teritorială a României.
Evenimentul a cuprins și un spectacol de operă susținut de artiștii Operei Naționale București.












